VIDEO | Cei mai buni roboți creați în România, premiați la concursul „Looking for the New Shakey”. „Vrem să adăugăm o valoare planetei noastre”

Publicat: 14/07/2023, 11:00

Tineri liceeni din toată țara au venit cu cele mai noi invenții în materie de roboți în cadrul primei ediții a competiției „Looking for the New Shakey”, organizată de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Concursul de robotică a pus în joc marele premiu de 5.000 de euro, iar finaliștii au prezentat roboți care pot colecta și selecta deșeuri de pe suprafețe diverse, pot merge prin apă sau pe teren accidentat sau care pot face activități în domeniul construcțiilor.

În cadrul competiției au participat echipe de la cluburi de robotică importante din toată țara, cu scopul de a încuraja inovația în acest domeniu de viitor. Evenimentul de premiere l-a avut ca gazdă pe robotul Pepper, primul robot social umanoid din România, dezvoltat pentru a comunica și interacționa cu oamenii. Pepper a anunțat și decizia juriului concursului, care a avut misiunea de a selecta cele mai bune proiecte din cele nouă ajunse în finală.

Marele premiu al competiției a fost câștigat de Vlad Alexandru Pătrulescu, un elev din Târgu Jiu care a prezentat juriului un robot ce semănă cu un păianjen uriaș și poate fi folosit în misiuni de salvare sau în caz de catastrofe.

„Este, practic, o platformă multifuncțională și a câștigat prin faptul că este folosit într-un mod universal pentru diferite activități și scenarii de lucru. Știe să se adapteze la teren accidentat, poate să navigheze zone înguste, greu accesibile omului și în medii toxice, de exemplu. Are o cameră video, un bot care transmite imagini live, niște ochelari, și eu pot să văd ce vede el, dar poate să aibă și o cameră specială pentru înregistrat, de calitate mai mare.

Cred că vreo doi ani am muncit la el, dar am avut și o pauză de recreație. Primul model l-am făcut anul trecut, a durat vreo două-trei luni, apoi am făcut o pauză și, după aceea, mi-a venit ideea să fac al doilea model și, tot așa, a durat două luni. Pasiunea pentru robotică mi-am dezvoltat-o încă din clasa a treia, la Palatul Copiilor din Târgu Jiu.

Am fost la echipa de robotică și, probabil, încă o să fiu în juriu. Am terminat acum clasa a 12-a și mă duc la facultate. Pe viitor am niște proiecte personale, nu o să le dezvălui acum, neapărat. Probabil tot niște roboți inteligenți, care să ajute oamenii mai mult”, a spus câștigătorul marelui premiu al concursului.

„Vrem să extindem baza de date a roboțeilor și să-i amplasăm în mai multe orașe”

Câștigătoarea premiului de popularitate a concursului de robotică a fost echipa Magic Sciences de la Colegiul Național George Coșbuc Cluj, care a creat o platformă de monitorizare și avertizare în situații de poluare și amenințări meteorologice.

„Noi ne-am prezentat cu o stație de monitorizare a parametrilor aerului, care monitorizează calitatea aerului și îl poate transmite în mai multe cloud-uri și receptori, bazele de date. A durat ceva crearea ei, pentru că noi avem mai multe dispozitive.

Noi vrem să facem o rețea care să se implementeze la nivelul școlilor și chiar universităților. Acest dispozitiv a durat două luni și a pornit din ianuarie – din ianuarie până în iunie avem graficele făcute, cu temperatura, cu toate datele și parametrii noi. Pe viitor vrem să extindem baza de date a roboțeilor și să creăm și mai mulți, să-i amplasăm în mai multe orașe, pentru a avea mai multe date.

Vrem să creăm o stație, să antrenăm alge, să facă fotosinteză cu mai mult CO2, cu alte radiații, din alte lungimi de undă a ultravioletelor și mai avem alte planuri, cât și un bac care colectează gunoaie pe mare”, au precizat câștigătorii premiului de popularitate.

„Nu vrem să facem roboți doar pentru noi, să participăm la concursuri doar pentru noi”

Premiul pentru sustenabilitate a fost câștigat de Clubul Liceal de Robotică Seramitae al colegiului Național „Costache Negri”, Galați, cu un robot ce poate colecta deșeuri de pe suprafețe diverse și care ar putea înlocui munca personalului de curățenie de pe trotuare și din parcuri.

Piața muncii este mereu schimbătoare, iar acest robot va prezenta oferte noi de muncă pentru ingineri. Pe viitor, vrem să schimbăm microcontrolul de acolo cu o placă Raspberry Pi, atașând, în același timp, o gamă variată de senzori și o cameră, dezvoltând un sistem de inteligență artificială neuronală, care va putea face distincția între diferitele deșeuri precum aluminiu, hârtie, plastic menajer.

Tot aici, după cum puteți vedea, la modelul mai mare, fiecare deșeu va avea locul lui. Deocamdată, ele se pun la grămadă. Noi am câștigat premiul de sustenabilitate, care se pliază perfect peste ce valori are clubul nostru. Din punctul nostru de vedere, nu vrem să facem roboți doar pentru noi, să participăm la concursuri doar pentru noi.

Vrem să ajutăm, practic, să adăugăm o valoare planetei noastre. În același timp, vrem să facem unele tehnologii, chiar dacă suntem niște copii micuți, care vor fi pe piață în câțiva ani, și toate chestiile astea se regăsesc și în acest premiu micuț, dar semnificativ”, au afirmat câștigătorii premiului special.

Printre finaliștii concursului s-a aflat și Echipa AutoVortex CSU ASE România, una dintre cele mai premiate echipe de robotică din România și din străinătate. Echipa a câștigat în acest an premii în cadrul Campionatului Mondial de Robotică din SUA – AutoVortex reușind performanța de a primi premiul „Finalist Alliance Award” în finala diviziei Edison și „Control Award” pentru programarea avansată în Java a robotului de competiție.

În februarie 2023, AutoVortex a obținut locul 1 la Campionatul Internațional de Robotică din Coreea de Sud. În iulie 2022, echipa a câştigat locul 1 la Campionatul Internaţional de Robotică din Utah, SUA, iar în 2021, în Chicago, SUA, au obținut locul 1 la un Campionat Internațional de Robotică.


CITEȘTE ȘI:

România va merge cu cea mai bună echipă la Cupa Space Port America. 2SPACE: „Avem o rachetă supersonică care zboară până la 10.000 de metri”

Vodafone Innovation Hub, primul CENTRU DE EXCELENȚĂ pentru cercetare și dezvoltare digitală în cadrul Universității „Politehnica”, din București

Cele 5 joburi care ar putea DISPĂREA în următorii ani, în urma dezvoltării rapide a programelor de inteligență artificială

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor